Pages

Saturday, February 19, 2011

Sufismul - mistica inimii

Share/Bookmark



de profesor yoga Dan Bozaru
Sufismul este ramura cea mai profundă şi ezoterică a islamismului. S-a născut într-o perioadă frământată a lumii arabe. Se deosebeşte de numeroasele căi spirituale sau curentele religioase ale epocii sale prin ideea că adevărata cunoaştere spirituală se dobândeşte cu sprijinul practicii şi al experienţei personale.
Ceea ce implică în mod necesar discipoli care să primească iniţierea, precum şi o îndelungată instruire sub ghidarea unui Ghid spiritual autentic.

Are rădăcini în isihasm


Tocmai de aceea, în cadrul sufismului, se pune un accent deosebit pe legătura şi filiaţia subtilă dintre învăţător şi aspirant. Aşa a apărut în scurt timp cultul şi obiceiul venerării sfinţilor în tradiţia sufită. De altfel, unul dintre marii Ghizi spirituali sufişti spunea aspiranţilor:

„Principiul şi temeiul sufismului, precum şi cunoaşterea de Dumnezeu se sprijină pe sfinţenie”. Printre altele, aceasta arată că sufiştii puneau mare preţ pe dobândirea purităţii inimii şi a sufletului, fără de care accesul la nivelurile supramentale de conştiinţă este practic imposibil.

Conducătorii religioşi (ULAMA) ai sunniţilor erau neliniştiţi de avântul sufismului. Nu doar pentru că ei îşi vedeau autoritatea ştirbită sau ignorată, ci mai ales pentru că sufiştii erau bănuiţi de erezie.


Într-adevăr, în sufism există anumite elemente considerate defăimătoare şi nefaste pentru tradiţia islamică ortodoxă, care corelează revelaţiile Coranului cu noţiuni împrumutate din neoplatonism şi alte învăţături ale gnosticilor. Iar pentru că erau consideraţi eretici, unii Ghizi spirituali sufişti au fost judecaţi în faţa califilor şi chiar condamnaţi la moarte. Toate acestea i-au determinat pe adepţii sufismului să-şi comunice experienţele şi concepţiile numai unor aspiranţi de încredere şi într-un cadru restrâns de iniţiaţi.


Deşi se confrunta cu greutăţi inerente unei comunităţi spirituale la început de drum, sufismul a continuat să se dezvolte, deoarece venea în întâmpinarea fiorului mistic manifestat de arabi.


Acesta era, într-o anumită măsură, determinat de învăţătura relativ abstractă şi impersonală a tradiţiei (aşa cum era prezentată de sunniţi), dar a găsit un vad ideal de manifestare în atitudinea religioasă mult mai emoţională şi mai personală propovăduită de sufism.


Într-adevăr, în afară de instruirea iniţiatică rezervată aspiranţilor, Ghizi spirituali sufişti încurajau şi aşa-zisele „concerte spirituale” publice. Cântările religioase, muzica instrumentală, dansurile sacre, repetarea continuă a numelui lui Dumnezeu – toate ajungeau foarte uşor la inima poporului şi a elitei spirituale.


Dintre acestea este important să menţionăm mai ales metoda DHIKR (repetarea continuă a numelui lui Dumnezeu), datorită similitudinilor pe care le prezintă cu practici din alte curente spirituale. De pildă, DHIKR seamănă cu rugăciunea creştinilor ortodocşi, numită monoligistos, ce constă în repetarea continuă a numelui lui Dumnezeu şi a lui IISUS.


Această rugăciune este însă menţionată cu mai multe secole înainte de DHIKR, de Sfinţii Părinţi creştini ai perioadei patristice (300 – 400 de ani după răstignirea Mântuitorului). Printre aceştia îi menţionăm pe Nil, Cassian, Ioan Scărarul şi mai ales Isaac Sirul, care au practicat-o în cadrul isihasmului.


Iniţierea se obţine greu

Odată cu secolul al XIII-lea, tehnica rugăciunii de tip DHIKR (la fel ca şi practica isihastă) prezintă o morfologie foarte complexă, ce implică o „fiziologie mistică” şi chiar o metodă de tip YOGA (anumite posturi corporale, o disciplină a respiraţiei, manifestări cromatice şi acustice etc.).


Devine astfel plauzibilă ideea că sufismul a fost într-o bună măsură influenţat de tradiţia YOGA hindusă.


Cu timpul însă oprimarea exercitată de teologii sunniţi faţă de sufişti a dispărut, deoarece până şi cei mai intransigenţi dintre persecutori au recunoscut excepţionala contribuţie a acestora la expansiunea şi înflorirea spirituală a islamismului.


Chiar şi în această situaţie, sufismul a continuat să fie una dintre cele mai ermetice căi spirituale, iniţierea dobândindu-se cu dificultate şi în urma unor teste grele şi repetate. Învăţăturile sale ezoterice depăşeau arareori limita mănăstirii sau a locaşului spiritual în care Ghidul spiritual îşi instruia aspiranţii.


Extazul este doar o treaptă

De exemplu, Ghidul spiritual sufit Za l-Nun (care a murit în 859 d.Hr.) cunoştea deja arta de a-şi oculta experienţele mistice:

„O, Doamne! În faţa oamenilor Te chem: Stăpânul meu!, dar în singurătatea inimii mele Te strig: Iubirea mea!”
Potrivit tradiţiei, acest mare Ghid spiritual de origine egipteană a fost primul care a formulat opoziţia dintre cunoaşterea intuitivă a lui Dumnezeu şi cea discursivă. Zu l-Nun obişnuia să spună:

„Cu fiecare clipă care trece, adeptul devotat devine mai modest, căci fiecare clipă îi apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Adevăraţii aspiranţi nu există prin ei înşişi, ci se contopesc cu El. Gesturile lor Îi urmează gesturile, şi cuvintele lor sunt cuvintele Lui.”
Zu l-Nun avea un talent literar ieşit din comun; lungile sale imnuri care glorifică slava lui Dumnezeu au inaugurat dimensiunea mistică a poeziei de mai târziu.
Un alt mare mistic al sufismului a fost persanul Abu Yazid Bistami (care a murit în 874 d. Hr.). El nu a scris cărţi, dar discipolii lui i-au transmis esenţa învăţăturii sub formă de povestiri şi maxime.

Prin asceză deosebit de severă şi meditaţie focalizată asupra esenţei lui Dumnezeu, Bistami a atins treapta „anihilării de sine” (a depăşirii ego-ul şi revelării Sinelui), pe care el a numit-o primul cu termenul arab FANA.

Tot el a fost primul care şi-a descris experienţele mistice, realizând unitatea absolută dintre cel iubit, cel ce iubeşte şi iubirea însăşi. În starea de extaz divin, Bistami rostea aşa-numitele „locuţiuni teopatice”, vorbind ca şi cum ar fi fost Dumnezeu:

„Cum ai ajuns să faci asta? – M-am despuiat de mine ca un şarpe de pielea sa. Mi-am contemplat Sinele esenţă şi, iată, eu eram El!” Sau: „Dumnezeu a privit creaţiile Universului şi a văzut că toate erau goale de El; numai în mine El s-a zărit în întreaga plenitudine.”


Ţelul final este îndumnezeirea

Adeseori, orientaliştii interpretează experienţa mistică a lui Bistami drept rezultatul influenţei vedantismului nondualist din India, expus de marele înţelept SHANKARACHARYA. Însă, dată fiind importanţa pe care sufismul o acordă ascezei şi tehnicilor de meditaţie, putem considera că mai curând sistemul YOGA a influenţat destul de mult această ramură spirituală a islamului şi nu Vedanta.


Oricum ar fi, Bistami rămâne unul dintre cei mai controversaţi mistici sufişti, deoarece unii mari Ghizi spirituali se îndoiau că el ar fi realizat unirea cu Dumnezeu. Astfel, după învăţătorul sufit Gunnayd, Bistami ar fi „rămas la început, fără să atingă starea desăvârşită şi ultimă”.

Înţeleptul Al-Hallag l-a considerat „ajuns în pragul rostirii divine” şi credea că „de la Dumnezeu, fără îndoială, îi veneau acele cuvinte”, dar calea i-a fost barată de obstacolul „eu-lui”. „Bietul Abu Yazid”, zicea Al-Hallad, „n-a ştiut cum să recunoască, nici cum să făptuiască unificarea sufletului său cu Dumnezeu.”





Gunnayd (910 d.Hr.) a fost adevăratul Ghid spiritual al sufiştilor din Bagdad. A lăsat numeroase tratate de teologie şi mistică, preţioase mai ales prin analiza experienţelor spirituale care călăuzesc către contopirea sufletului cu suprema Conştiinţă divină. n doctrina sa, Gunnayd a subliniat importanţa stăpânirii de sine, pe care o opunea „beţiei” spirituale practica de Bistami. El a făcut o precizare care este în deplin acord cu înţelepţii JNANA yoghini: după experienţa extatică ce dizolvă individualitatea, trebuie dobândită o „a doua stăpânire de sine”, în care omul redevine conştient de el însuşi, iar atributele sale îi sunt restituite, transformate şi spiritualizate de prezenţa lui Dumnezeu. Prin urmare, ţelul final al misticului nu este „anihilarea” (FANA), ci o viaţă nouă, îndumnezeită de conştiinţa eternei prezenţe a Sinelui Divin în noi înşine.

Convins că experienţa mistică nu poate fi descrisă în termenii vorbirii obişnuite, logici şi raţionalişti, Gunnayd interzicea aspiranţilor săi să-şi povestească trăirile celor care nu erau iniţiaţi. De aceea, tratatele şi scrisorile sale sunt scrise într-un fel de „limbaj secret”, ocultat, inaccesibil unui cititor nefamiliarizat cu terminologia lui. În ultimă instanţă, această modalitate adoptată de sufism în răspândirea învăţăturilor sale ne duce cu gândul la textele tantrice oculte, redactate în aceeaşi manieră.

Articol preluat din revista YOGA MAGAZIN, nr. 61


1 comments:

Teuvo Vehkalahti said...

Greetings from Finland. This blog is fun to explore, through other countries, people, culture and nature. Come see Teuvo pictures on my blog. And tell all your friends, why should he go Teuvo pictures on my blog. That is why you get your country's flag to rise above the pictures to Teuvon images blog flag collection, a lovely end of February, Teuvo Vehkalahti Finland